Brașovul s-a alăturat din nou inițiativei naționale „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, printr-un marș ajuns deja la a treia editia in orasul de sub Tampa. Chiar dacă vremea a fost ploioasă, solidaritatea a învins frigul, iar numărul participanților a fost mai mare ca oricând.
Marșul a pornit la ora 15:00 din fața Aulei Sergiu Chiriacescu, continuând pe Bulevardul Nicolae Iorga și Bulevardul Eroilor, pentru a se încheia în Piața Sfatului — un traseu simbolic, care a unit vocea celor prezenți într-un singur mesaj: violența nu are loc într-o societate justă.
Evenimentul a avut ca scop atragerea atenției asupra violenței împotriva femeilor și promovarea dreptului acestora la siguranță, demnitate și respect.
La nivel local, marșul a fost organizat de Asociația Pas Alternativ, membră a Rețelei VIF – Violența Împotriva Femeilor, activă de peste 20 de ani în domeniul protecției victimelor. Printre partenerii locali s-au numărat Academia Socială și Crucea Roșie – Filiala Brașov, care au sprijinit desfășurarea evenimentului.
Acțiunea face parte dintr-o serie de inițiative organizate în orașe din întreaga țară în jurul datei de 15 octombrie, când este marcată Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, dar și în preajma Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, care are loc in data de 25 noiembrie.
Chiar și sub umbrele, brașovenii au mers împreună — tineri, părinți, cadre didactice, voluntari și reprezentanți ai instituțiilor publice — pentru a arăta că empatia, curajul și unitatea pot aduce schimbare. Organizatorii au transmis un apel clar către întreaga comunitate: „să nu rămânem tăcuți în fața abuzului și să fim parte din soluție.„
