În etapa a șaptea din Liga PRO Minifotbal Brașov, echipa XOX Oasis a reușit o nouă victorie, impunându-se cu 2 la 1 în fața formației ACS TTK Brașov.
Meciul a fost unul intens, cu o prima repriză echilibrată, cu faze periculoase de ambele părți. Momentul cheie al primei reprize a venit după un fault în careu iar arbitrul a indicat punctul de la 7 metri. Adrian Roșca a executat lovitura de pedeapsă, dar portarul advers a reușit să apere spațiul porții. Totuși, același Roșca s-a revanșat rapid, deschizând scorul în minutul 7.
Repriza secundă a continuat în același ritm alert ACS TTK forțând egalarea. Diferența a fost făcută de Roland Neculăescu, care, în urma unei faze fixe, a deviat balonul în poartă, stabilind scorul final: 2 la 1 pentru Oasis.
Prin această victorie, XOX Oasis ajunge la 18 puncte din 7 meciuri, menținându-și poziția a doua în clasament și confirmând forma excelentă din acest debut de sezon.
