În preajma sărbătorilor de iarnă, județul Covasna se pregătește pentru tradiționalul Festival de Colinde, un eveniment dedicat obiceiurilor românești din Ajunul Crăciunului. Chiar dacă decorul s-a mutat din pridvoarele caselor în sălile instituțiilor culturale, atmosfera rămâne aceeași: glasuri unite în colind și bucuria întâlnirii dintre comunități din diferite zone ale țării.
Festivalul se desfășoară în două etape, în funcție de finanțările obținute. Prima etapă, susținută de Consiliul Județean Covasna, are loc între 24 și 27 noiembrie 2025, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, unde sunt programate microconcerte de colinde de la ora 16. Peste 500 de copii de grădiniță și din ciclul primar vor urca pe scenă. Sunt așteptați colindători de la grădinițele „Hofeherke”, „Csipike”, „Arvacska”, „Napsugar”, „Pinocchio”, „Benedek Elek”, „Gulliver” și Belin Vale, precum și elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Liceul de Arte „Plugor Sandor” și Școala Gimnazială „Nicolae Colan”.
Pe 27 noiembrie, la ora 14, Muzeul Spiritualității Românești găzduiește un simpozion dedicat tradițiilor românești din perioada Ajun–Bobotează, cu participarea elevilor din Sita Buzăului și Sfântu Gheorghe, alături de vernisajul expoziției „Festivalul de Colinde în imagini”.
A doua etapă, sprijinită de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, continuă pe 13 decembrie cu Spectacolul de Gală programat la ora 15, în sala de sport a Colegiului Național „Mihai Viteazul”. Participă formații din Republica Moldova, Harghita și Covasna. Pe 14 decembrie, de la ora 12, un al doilea spectacol de gală va avea loc la Casa de Cultură din Târgu Secuiesc, în parteneriat cu Asociația Suflet Românesc.
