Amenajarea pârtiilor din Poiana Brașov intră într-o nouă etapă de modernizare, după ce municipalitatea a pus în funcțiune, din această săptămână, unele dintre cele mai performante ratracuri existente la nivel internațional. Investiția vizează creșterea calității serviciilor oferite pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul, atât pentru schiorii și snowboarderii recreaționali, cât și pentru sportivii implicați în competiții naționale și internaționale, inclusiv pentru evenimente majore precum Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027.
Noile utilaje sunt special concepute pentru pârtii mari, abrupte și pentru condiții dificile de lucru, asigurând o nivelare superioară a zăpezii, reducerea timpilor de intervenție și un consum mai eficient de combustibil, cu impact redus asupra mediului. Tehnologia modernă integrată permite amenajarea sigură și precisă a zonelor dificile, precum pârtiile abrupte din domeniul schiabil al stațiunii.
Municipalitatea a achiziționat patru ratracuri de ultimă generație, dintre care două sunt dotate cu sisteme de troliu pentru intervenții în zonele cu înclinație mare. Acestea au motoare de mare putere, lame și freze de mari dimensiuni, sisteme inteligente de siguranță și control automatizat al funcționării, care protejează atât operatorii, cât și echipamentele.
Valoarea totală a achiziției se ridică la aproximativ 8,9 milioane de lei, TVA inclus. Noile utilaje completează parcul existent al Primăriei Brașov, format anterior din șase ratracuri, dintre care patru aveau o vechime de peste 15 ani.
Prin această investiție, Poiana Brașov își consolidează poziția de principal domeniu schiabil din România, crescând nivelul de siguranță, calitatea experienței tu
