Municipiul Brașov devine un reper național în domeniul educației, după lansarea unui sistem modern de evaluare a elevilor prin testări standardizate de tip european. Inițiativa aparține Primăriei Brașov și face parte dintr-un amplu program de modernizare a unităților de învățământ, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
După investițiile realizate în echipamente digitale, mobilier și infrastructură școlară, administrația locală introduce o platformă performantă de testare standardizată, pusă gratuit la dispoziția tuturor școlilor și liceelor din municipiu. Sistemul oferă o evaluare obiectivă și comparabilă a nivelului de cunoștințe și competențe ale elevilor, inclusiv a gândirii critice și a competențelor digitale, fără ca rezultatele să fie trecute în catalog.
Platforma utilizată este recunoscută la nivel internațional, fiind folosită în peste 20 de țări și stând la baza testărilor de tip PISA. Evaluările se vor desfășura digital, pe tablete sau computere, în cadrul unităților de învățământ, sub supravegherea cadrelor didactice, existând inclusiv opțiunea testării offline, în funcție de dotările fiecărei școli.
Rezultatele vor fi centralizate automat și transformate în rapoarte electronice, care vor fi transmise școlilor și părinților, oferind o imagine clară asupra progresului fiecărui elev și asupra performanțelor la nivel de clasă sau unitate de învățământ. Aceste date vor permite intervenții punctuale pentru îmbunătățirea procesului educațional.
Implementarea platformei va începe treptat din luna martie, cu obiectivul ca, în câteva luni, fiecare școală din Brașov să fi realizat cel puțin o sesiune de testare. Proiectul consolidează rolul Brașovului ca oraș deschizător de drumuri în digitalizarea educației și pregătește sistemul local de învățământ pentru viitoarele standarde naționale.
