Brașovul va găzdui peste exact un an Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027, singura competiție sportivă de nivel olimpic organizată de România. La o întâlnire dedicată stadiului pregătirilor, primarul George Scripcaru, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Constantin Bogdan Matei, și ceilalți parteneri implicați au prezentat investițiile realizate și pașii următori.
Organizatorii atrag atenția asupra necesității adoptării rapide a bugetului de stat și a alocării unei linii bugetare distincte pentru FOTE 2027, estimările indicând un necesar de aproximativ 20 de milioane de euro pentru modernizarea bazelor sportive și organizarea competiției. În ultimele luni, municipalitatea a investit peste 11 milioane de lei în patinoarul olimpic și în domeniul schiabil din Poiana Brașov.
Până în prezent, 48 de țări și-au confirmat participarea. Competițiile se vor desfășura la Brașov, Poiana Brașov, Râșnov, Predeal, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Cheile Grădiștei, iar satul olimpic va fi amenajat în Poiana Brașov. Sportivii vor concura la 10 discipline, printre care schi alpin, biatlon, schi fond, snowboard, sărituri cu schiurile și hochei.
Au fost prezentate și cele trei mascote ale ediției: ursul Brași, veverița Vivi și cerbul Cerbonzio. FOTE 2027 este organizat de Primăria Brașov și COSR, cu sprijin guvernamental și în parteneriat cu autorități locale și parteneri privați.
