Peste 500 de elevi, studenți și cadre didactice din Alba Iulia vor participa, în perioada 22 aprilie – 15 mai 2026, la un amplu proiect educațional dedicat valorilor și beneficiilor apartenenței la Uniunea Europeană. Inițiativa, intitulată „EU Generation – Tinerii dau voce Europei”, este coordonată de EUROPE DIRECT Regiunea Centru, împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și mai mulți parteneri locali din domeniul educației și administrației publice.
Proiectul implică opt licee și colegii, peste 35 de elevi și 10 studenți ai Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care vor organiza 16 activități interactive destinate unui număr de peste 350 de elevi din ciclul primar și gimnazial. Activitățile vor include prezentări, ateliere și jocuri educative, concepute și susținute de tineri pentru colegii lor, într-un format adaptat nivelului de înțelegere al acestora.
Scopul principal al proiectului este creșterea gradului de informare privind drepturile și responsabilitățile cetățenilor europeni, precum și consolidarea competențelor civice în rândul elevilor. În același timp, inițiativa urmărește să evidențieze impactul fondurilor europene asupra dezvoltării comunităților locale după anul 2007, momentul aderării României la Uniunea Europeană.
Activitățile sunt organizate în contextul celebrării Ziua Europei și fac parte din agenda European Youth Week. Proiectul este inclus și în programul Alba Iulia – Capitală a Tineretului, contribuind la implicarea activă a tinerilor în viața comunității și la promovarea valorilor europene prin metode moderne și participative.
