6.8 C
Braşov

Brasov: restaurarea Bisericii Sfantul Nicolae din Schei avanseaza

Published:

Restaurarea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului continuă conform graficului, intervențiile fiind realizate atât la interior, cât și la exteriorul monumentului.

În această etapă se lucrează la restaurarea picturilor, instalațiile electrice și de curenți slabi, tencuielile exterioare și tâmplăria ferestrelor din turnuri. În zona de sud, între paraclis și altar, se desfășoară și săpături arheologice.

Interventii pentru protejarea monumentului de umiditate

O componentă importantă a lucrărilor o reprezintă combaterea infiltrațiilor și a umidității din zidărie. În jurul bisericii sunt injectate substanțe speciale pentru întreruperea ascensiunii capilare a apei.

În timpul intervențiilor au fost descoperite și drenuri vechi, unele cu o vechime estimată la aproximativ 300 de ani, iar specialiștii verifică dacă acestea mai pot fi păstrate și utilizate.

Lucrările au început la 1 august 2025 și includ consolidarea monumentului, restaurarea picturilor, refacerea finisajelor, modernizarea instalațiilor și punerea în valoare a celor două paraclise.

Valoarea totală a proiectului este de 24.776.325,57 lei, cu finanțare prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Related articles

Recent articles

spot_img
Transilvania Daily News
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.