6.8 C
Braşov

Brașov: sunt propuse tarife de până la 10 lei pe ora pentru parcarile din centru

Published:

Primăria Brașov a pus în dezbatere publică un nou regulament pentru parcările publice cu plată, care propune tarife diferențiate și mai mari în centrul istoric și în alte zone aglomerate. Măsurile urmăresc reducerea traficului auto și încurajarea utilizării transportului public și a altor alternative de deplasare.

Potrivit proiectului, în zona 0, care include centrul istoric, Poiana Brașov, zona Gării, Lacul Noua și Grădina Zoologică, tariful propus este de 5 lei/oră în zilele lucrătoare și 10 lei/oră în weekend.

Abonamentele pentru zona 0 ar urma să fie valabile doar de luni până vineri și să coste 300 de lei.

Pentru zona I, tariful propus este de 3 lei/oră, iar pentru zona II de 2 lei/oră.

O altă modificare vizează programul de taxare. Plata parcării ar urma să fie obligatorie zilnic, de luni până duminică, în intervalul 08:00–22:00, față de programul actual 08:00–20:00.

Proiectul introduce și sancțiuni diferențiate pentru zona 0. Amenzile propuse sunt între 500 și 1.000 de lei în timpul săptămânii și între 1.000 și 1.500 de lei în weekend.

Șoferii care nu au achitat parcarea sau au depășit perioada plătită ar putea evita amenda prin achitarea, până a doua zi la ora 08:00, a unui tarif majorat. Acesta ar fi de 100 de lei în timpul săptămânii și de 200 de lei în weekend, pentru zona 0.

Regulamentul mai prevede posibilitatea imobilizării autovehiculului prin blocarea roții în cazul neplății tarifului sau al lipsei unui abonament valabil. Pentru deblocare este propus un tarif suplimentar de 100 de lei.

Municipalitatea motivează aceste schimbări prin necesitatea reducerii traficului în zonele aglomerate și a poluării, în paralel cu dezvoltarea transportului public și a altor soluții de mobilitate.

Brașovenii pot transmite observații și propuneri asupra proiectului de regulament până la 9 octombrie 2026, prin canalele puse la dispoziție de Primăria Municipiului Brașov.

Related articles

Recent articles

spot_img
Transilvania Daily News
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.