Doi jucători brașoveni ai echipei de minifotbal XOX Oasis au fost convocați la echipa națională a României în vederea participării la mondialul care se va desfășura în luna mai în Azerbaidjan. Dragoș Nițu este campion mondial la minifotbal cu naționala României în 2023 și Raul Dumitrovici este vice-campion european în 2024.
Din întreaga țară au fost selecționați 24 de jucători iar faptul că 2 dintre aceștia provin din Brașov poate constitui un motiv de mândrie pentru fanii sportului din județ.
Cum este și normal s-a adus în discuție și evoluția echipei de proveniență, XOX Oasis, prezent în studio fiind și managerul echipei Daniel Dragomirică.
