Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta convocat in aceasta saptamana a aprobat propunerea primarului pentru realizarea acestei investitii
Podului de pe Drumul CET-ului a fost preluat de municipalitate de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și se află într-o stare avansată de degradare. Municipalitatea brașoveană a convocat în această săptămână Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru punerea în siguranță a acestui obiectiv. Astfel a fost prezentată o expertiză în cadrul CLSU, care încadrează obiectivul în CLASA V – stare critică.
Mai exact, podul nu asigură condițiile minime de siguranță a circulației. De aceea sunt necesare mai multe lucrări de înlocuire sau consolidare a structurii de rezistență afectate. Nu în ultimul rând vor fi păstrate restricțiile de tonaj și viteză aplicate autovehiculelor care îl tranzitează.

”În primă fază ne vom asigura că nu mai există trafic greu pe acest pod, iar în paralel, se va lucra la documentațiile tehnice pentru DALI. Expertul tehnic a venit cu două scenarii de refacere, vom vedea ce rezultă din proiect, apoi ne vom apuca de lucru. Avem o situație de urgență, lucru confirmat și de CLSU, astfel că trebuie să ne mișcăm foarte repede cu punerea în siguranță și cu partea de proiectare. De asemenea, lucrările trebuie să se desfășoare într-un ritm alert, pentru că este vorba de o arteră de circulație importantă pentru acea zonă. Având în vedere starea actuală a podului, care s-a tot degradat în ultimii ani, vor fi lucrări complexe, care necesită timp și bani, dar vom încerca să le realizăm cât mai repede”, a precizat primarul Brașovului.
Pentru a se evita producerea de accidente se va semnaliza în continuare drumul afectat și se vor păstra restricțiile impuse.
În vederea respectării restricțiilor de tonaj, vor fi instalate limitatoare care vor permite doar trecerea autovehiculelor care respectă restricțiile, se arată în comunicatul citat.
