Propunerea a fost aprobata, in unanimitate, de consilierii locali ai municipiului
Brașovul are un nou cetățean de onoare: Marius Lăcătuș, fostul jucător al echipelor FC Brașov și Steaua, dar și al echipei naționale a României.
Marius Mihai Lăcătuș s-a născut la 05 aprilie 1964 la Brașov. Fost jucător de fotbal al Naționalei României a evoluat la multe cluburi de fotbal din România și din străinătate. Debutul său a fost marcat la 17 ani în prima divizie în 1982, în meciul dintre FCM Brașov – CS Târgoviște 3-0.
Anul 1983 a fost cel în care cel supranumit „Fiara” a pășit pentru prima oară în Ghencea, la clubul Steaua.
Palmaresul său cuprinde 10 titluri de campion național cu Steaua, 7 Cupe ale României, o Cupă a Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987).
Cel mai important moment al carierei sale a fost golul marcat pe 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni.
La nivelul echipei naționale, a evoluat în 84 de partide unde a marcat 13 goluri. Printre competițiile unde a evoluat se numără Campionatele Mondiale din 1990 și 1998, dar și Euro 1996.
După întoarcerea în România, a ocupat funcția de antrenor principal la FC Brașov, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Inter Gaz București și UTA Arad.
