Angajati ai mai multor insitutii publice au participat la o campanie de plantare de arbori in zona centurii ocolitoare, intrarea dinspre Bucuresti
Angajații primăriei și ai instituțiilor de mediu au participat azi la crearea unui kilometru de centură verde în zona șoselei de centură a municipiului (la intersecția cu drumul de sud-est, spre cartierul Noua), prin plantarea a 100 de tei maturi și a 900 de arbuști din lemn câinesc.
Această campanie s-a derulat în urma parteneriatului dintre Primăria Brașov și Asociația Act for Tomorrow, parteneriat care are obiectiv crearea unui oraș mai sănătos, mai verde și mai rezilient în fața schimbărilor climatice. Evenimentul este susținut de OMV Petrom, prin programul „România Plantează pentru Mâine”.
Conform reprezentantului Asociației Act for Tomorrow, această acțiune deschide oficial un program mai amplu prin care își propun să contribuie la extinderea suprafețelor de spații verzi din Brașov, atât prin plantări strategice, cât și prin inițiative de regenerare urbană, având ca obiectiv crearea unui oraș mai sănătos, mai verde și mai rezistent în fața schimbărilor climatice.
