Astăzi a avut loc etapa a 6-a a Divizia A din cadrul Liga Pro Minifotbal Brașov. Echipa brașoveană XOX Oasis a întâlnit pe teren Unirea Hărman & Friends, impunându-se la final de meci cu scorul de 5-3. Primul gol al meciului a fost marcat de căpitanul echipei Geani Stan în minutul 3 în urma unui contraatac la care a contribuit brașoveanul Raul Dumitrovici, vicecampion european la minifotbal. Următoarele goluri au fost înscrise de Adrian Roșca (min. 14), Emanuel Crețulescu (min. 20 din penalty), Geani Stan (min. 26) și Emanuel Crețulescu (min. 33 – după un sprint al lui Adrian Roșca care a luat prin surprindere apărarea adversă).
În urma acestei victorii echipa XOX Oasis a urcat pe locul al treilea în clasamentul Ligii Pro – Minifotbal Brașov, această victorie fiind cea de-a cincea din cele șase meciuri jucate până în acest moment.
Următoarea etapă va avea loc în data de 9 noiembrie, unde XOX Oasis va întâlni echipa aflată pe locul al doilea în clasament, ACS DDB Brasov. Antrenorul echipei XOX Oasis, Daniel Bărbășescu, a declarat că va fi o înfruntare dificilă care poate oferi un avantaj considerabil în clasamentul competiției pentru echipa câștigătoare dar este convins că elevii săi vor reuși să obțină victoria. Programul complet al competiției poate fi consultat accesând pagina de internet a Ligii Pro Minifotbal Brașov
