În zona pietonala vor avea acces masinile de interventie, riveranii si masinile de aprovizionare. Pentru aprovizionare au fost create zone speciale.
După cum menționam în articolul publicat în luna decembrie municipalitatea a incercat identificarea unor soluții in vederea înlăturării blocajelor în trafic.
Odată cu instalarea sistemelor de control acces, modul de aprovizionare și accesul riveranilor se va realiza conform noilor reglementări.
Soluția identificată de primărie constă în accesul în zonă doar a persoanelor autorizate. De aceea a fost creat un sistem de control prin bariere automatizate și camere video care identifică numărul de înmatriculare.
Astfel, în zonele închise traficului auto au acces doar mașinile de intervenție, de aprovizionare care au un permis de liberă trecere și riveranii care au domiciliu și mașina înmatriculată la acea adresă.
Conform municipalității, au fost create mai multe puncte în zona centrului istoric, stații de descărcare a mărfii. Zonele de staționare pentru aprovizionare marfă vor fi următoarele: Piața Sf. Ioan, cu acces dinspre b-dul Eroilor și pe străduța dintre Hotelul Aro și Romtelecom. În acest caz ieșirea se va face spre strada Mureșenilor.
Apoi pe străzile Postăvarului, Diaconu Coresi, Michael Weiss, Piața Sfatului care există un sistem control acces). La acestea se mai adaugă punctele create pe str. Nicolae Bălcescu și în piațeta de pe Apollonia Hirscher. Pentru această zonă, programul de aprovizionare va fi pe timp de zi între orele 6.00 – 7.30 și 9.30 – 11.00, iar pe timp de noapte între orele 23.00 – 6.00.
O altă zonă de aprovizionare este amenajată în zona de oprire a autobuzelor pentru elevi de pe Șirul Beethoven, unde programul este între orele 8.30 – 11.00.
Pe strada Mureșenilor aprovizionarea se va face pe timp de zi între orele 6.00 – 7.30 și 9.30 – 11.00, iar pe timp de noapte între orele 23.00 – 6.00, cu condiția ca șoferul autovehiculului de aprovizionare să fie în apropierea acestuia.
Riveranii care au domiciliul și mașina înmatriculată la adresa de domiciliu în zona restricționată din centrul istoric au acces la locuințe fie pentru a parca în curte, fie pentru a duce diverse produse la domiciliu.
