Pe strada Crinului a fost montat un sistem de semaforizare inteligenta
La trecerea pentru pietoni de pe str. Crinului, la intersecția cu str. Micșunelelor (în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 11), sistemul de semaforizare a fost dotat cu două radare, câte unul pentru fiecare sens, care măsoară de la distanță viteza cu care circulă autoturismele. În cazul în care șoferii depășesc viteza legală, semaforul comută pe culoarea roșie pentru circulația rutieră, astfel încât să tempereze viteza de circulație și să-i protejeze pe pietonii care circulă în zona respectivă.
În cazul pietonilor, aceștia vor putea traversa doar după ce, în urma apăsării butonului, vor avea culoarea verde la trecerea de pietoni, ambele sensuri de circulație fiind blocate de culoarea roșie a semaforului.
După finalizarea acestor teste, se va o evaluare a acestui sistem. În funcție de concluziile obținute, se vor demara procedurile legale pentru instalarea, în anumite zone, a noilor sistem de reducere a vitezei, înlocuind sistemele clasice precum bumperele.
