Între 9 și 15 iulie, Primăria Brașov desfășoară o nouă campanie de combatere a căpușelor, zece echipaje acționând zilnic între orele 5.00 – 11.00 în toate zonele verzi ale municipiului, inclusiv parcuri, locuri de joacă și zone de picnic. Concomitent, are loc o campanie de tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor (făinare, rapăn, monilioză) și a dăunătorilor (afide, purici, gărgărițe, omizi, acarieni, musculițe, trips, păduchi) care afectează arborii, trandafirii și arbuștii de buxus. Tratamentele fitosanitare vor fi aplicate în intervalul 21.00 – 3.00, vizând 12.500 de arbori, 42 de zone cu trandafiri (3.745 mp) și 104 zone cu buxus (16.859 mp). Substanțele utilizate sunt biodegradabile și nu sunt toxice pentru oameni sau animale. Autoritățile roagă populația să evite aceste zone în timpul intervențiilor, iar apicultorii să ia măsuri pentru protejarea familiilor de albine în perioada aplicării tratamentelor și dezinsecției.
