Club Crap Cristian a organizat prima ediție a Cupei Copiilor la Pescuit Sportiv – Club Crap Cristian, un eveniment care a transformat balta din Vulcan într-un veritabil loc de inițiere în tainele pescuitului pentru peste 40 de copii, cu vârste de până la 18 ani. Competiția s-a desfășurat conform regulamentelor oficiale ale pescuitului sportiv, într-un sistem catch and release, care presupune eliberarea peștelui în mediul său natural după capturare – o practică ce încurajează respectul față de faună și sustenabilitatea mediului acvatic.
Deși mulți dintre participanți au fost la prima lor competiție, emoțiile și entuziasmul au fost pe măsura unei întreceri profesioniste. Micii pescari, însoțiți de părinți și susținători, au dat dovadă de răbdare și determinare, iar rezultatele nu au întârziat să apară: s-au înregistrat capturi impresionante de crap, unele depășind greutatea de 4,5 kg pe exemplar – o performanță remarcabilă, chiar și pentru pescari cu experiență.
Evenimentul a fost posibil prin implicarea activă a Primăriei Cristian, Primăriei Vulcan, Consiliului Local Cristian și a numeroși parteneri din mediul privat, care au susținut inițiativa. Astfel, prima ediție a Cupei Copiilor promite să devină o tradiție locală, promovând pescuitul sportiv ca activitate educativă, recreativă și ecologică.
