ADR Centru a semnat cel de-al 27-lea contract de finanțare din cadrul Priorității 3 – „O regiune mai verde”, Acțiunea 3.2 – Eficiența energetică în clădiri publice” cu Primăria Comunei Sandominic. Proiectul „Reabilitarea clădirii școlii primare Sárosút, com Sandominic, jud. Harghita”, contractat în cadrul Programului „Regiunea Centru 2021–2027”, vizează reabilitarea și modernizarea Școlii Primare, clădire cu utilitate educațională inclusiv gradiniță, construită în 1962, care va fi aduă la standardele actuale de confort și eficiență energetică.
Comuna Sandominic, cea mai mare localitate din Depresiunea Ciucului de Sus, situată în inima Transilvaniei cu aproximativ 6.400 de locuitori, demonstrează o preocupare constantă pentru modernizarea infrastructurii publice. Actualul proiect se va derula în perioada august 2025 – decembrie 2026 și are o valoare totală eligibilă de peste 4,9 milioane de lei, aproape 1 milion de euro, din care peste 4 milioane de lei, echivalentul a peste 840.000 de euro, provin din FEDR.
Școala primară va beneficia de lucrări ample de consolidare și termoizolare, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de încălzire, montarea de panouri fotovoltaice și adaptarea clădirii pentru accesul persoanelor cu dizabilități. Investițiile vor reduce considerabil consumul de energie și emisiile de CO₂, în beneficiul celor 45 de elevi și 7 cadre didactice, dar și al întregii comunităti.
„Acest contract arata cum investițiile europene contribuie direct la creșterea calității vieții în comunitățile rurale. După ce, în perioada de finanțare POR 2014–2020, Comuna Sandominic a finalizat proiectul „Lucrări de reabilitare în vederea creșterii performanței energetice a Primăriei”, acum Școala Primară „Sárosút” devine prioritatea principală a comunei. Faptul că Sandominic derulează deja al doilea proiect european evidențiază continuitatea și viziunea pe termen lung a edililor. Modernizarea școlii va oferi comunității un spațiu educațional mai sigur și mai prietenos, va aduce economii semnificative de energie și va reduce emisiile de gaze poluante, crescând eficiența energetică. Este, totodată, al patrulea proiect din județul Harghita pe această linie de finanțare – după cele contractate pentru comunitățile din Balan, Cozmeni și Santimbru – și confirmă angajamentul pentru investiții verzi în regiune. La nivel regional, acesta este cel de-al 27-lea contract semnat pe această prioritate, aducând beneficii concrete atât oamenilor, cât și mediului.”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.
