Conectarea municipiului Brașov la viitoarea autostradă Brașov–Bacău, în special soluțiile pentru ieșirea din oraș pe DN13, au fost analizate într-o ședință la mijlocul acestei săptămâni, la care au participat reprezentanții celor șapte localități brașovene traversate de traseu, Consiliul Județean Brașov și proiectanții lucrării.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) derulează în prezent contractul pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov–Bacău. În 13 octombrie, documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism a fost depusă la Consiliul Județean Brașov, fiind necesar avizul primarilor localităților de pe traseu.
Pe 29 octombrie, proiectanții Consitrans SRL au prezentat autorităților locale varianta actualizată a traseului. Autostrada A13 va porni de la intersecția cu A3 și va traversa localitățile Codlea, Bod, Sânpetru, Hărman și Prejmer, până la granița cu județul Covasna, pe o lungime de 37 km, incluzând noduri rutiere, traversări feroviare și un tunel în zona Rezervației Dealul Lempeș.
