6.8 C
Braşov

Brasov, Rasnov si Cristian stabilesc calendarul de rezolvare a problemei apelor pluviale

Published:

La finalul lunii octombrie primarul Brașovului a avut o serie de ieșiri în spațiul public în care indica problema apelor pluviale din Râșnov și Cristian ca element declanșator al indundațiilor din Zona Bartolomeu. Conform edilului, apele pluviale sunt deversate în canalizarea menajeră, iar aceste volume mari de apă ajung, în final, în Brașov, în cartierul Bartolomeu.

La aproape 2 săptămâni de la acea ieșire publică, primarul Brașovului, George Scripcaru, a avut o întâlnire de lucru cu primarii orașelor Râșnov și Cristian, Horia Motrescu și Gicu Cojocaru, pentru a identifica soluții legale și tehnice privind preluarea apelor pluviale din cele două localități de către Compania Apa Brașov. La discuții au participat reprezentanții conducerii Companiei Apa, precum și cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor.

Sursa: Primăria Brașov

Tema a fost readusă în atenție după ce, în urmă cu două săptămâni, autoritățile brașovene au semnalat faptul că volumul mare de apă pluvială provenit din Râșnov și Cristian supraîncarcă colectorul din cartierul Bartolomeu, provocând riscuri de inundare în municipiu. În prezent, Compania Apa are obligații contractuale doar pentru preluarea apelor menajere din aceste localități, nu și a celor pluviale.

Sursa: Primăria Brașov

În cadrul întâlnirii, primarii au stabilit un calendar comun de acțiuni, cu obiectivul ca sistemul să funcționeze în condiții normale până la 1 septembrie 2026. În următoarele săptămâni, Compania Apa, împreună cu operatorii locali de apă și canalizare, va instala debitmetre pentru a determina cu exactitate cantitățile de apă care ajung în colectorul brașovean. De asemenea, vor fi montate grătare la limita administrativă a celor două orașe, pentru a împiedica pătrunderea deșeurilor care pot bloca sistemul.

Primarii din Râșnov și Cristian vor elabora, la rândul lor, planuri cu termene clare pentru gestionarea și tratarea apelor pluviale la nivel local. Etapele stabilite vor fi incluse într-un parteneriat scris, care va defini responsabilitățile fiecărei părți. Analiza fluxurilor de apă va permite ulterior proiectarea investițiilor necesare pentru redimensionarea infrastructurii.

Autoritățile recunosc că problema este una veche, amânată ani la rândul, dar consideră că dezvoltarea urbanistică accelerată a ultimelor decenii face necesară actualizarea capacităților de colectare și transport a apelor, în beneficiul tuturor comunităților implicate.

Related articles

Recent articles

spot_img
Transilvania Daily News
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.