La Cristian a avut loc cea de-a treia ediție a evenimentului „Femeia antreprenor – echilibru între minte, trup și suflet”, un demers dedicat susținerii și promovării inițiativelor antreprenoriale feminine din comunitate. Evenimentul s-a desfășurat la ROZLAND HUB Cristian, un centru educațional și recreativ dedicat comunității. Gazda a fost fondatoarea proiectului, Gina Roznovat, alături de Oana Guțu de la Creative Zooz, care s-a ocupat atat de imaginea evenimentului cat si de promovarea acestuia.
Manifestarea a oferit un cadru activ de interacțiune și vizibilitate pentru femeile antreprenor, care au avut oportunitatea de a-și prezenta afacerile și de a stabili noi conexiuni profesionale. În același timp, programul a inclus o serie de prelegeri susținute chiar de antreprenoare, care au împărtășit experiențe relevante și exemple de bune practici din domenii variate, de la educație până la wellness.
Evenimentul a evidențiat importanța echilibrului între dezvoltarea profesională și cea personală, promovând modele inspiraționale și inițiative locale. Participarea numeroasă confirmă interesul crescut pentru astfel de întâlniri, care contribuie la consolidarea unei comunități antreprenoriale active și implicate.
