6.8 C
Braşov

Proiectul „Invizibilii” aduce solutii pentru integrarea pe piata muncii a persoanelor vulnerabile din Brasov

Published:

Persoanele vulnerabile din Brașov vor beneficia de sprijin pentru integrarea pe piața muncii, în cadrul proiectului „Invizibilii”, derulat printr-un parteneriat între Direcția de Asistență Socială și organizația The Social Incubator. Inițiativa vizează familiile monoparentale, șomerii cu vârsta de peste 55 de ani și lucrătorii fără forme legale, categorii expuse riscului de excluziune socială și financiară.

Proiectul a fost lansat oficial la Brașov în cadrul unei întâlniri organizate la sediul Primăriei, unde au participat reprezentanți ai administrației locale, instituțiilor din domeniul social și ocupării forței de muncă, precum și angajatori și organizații neguvernamentale. Scopul principal este dezvoltarea unor soluții integrate pentru sprijinirea acestor persoane și facilitarea accesului lor la locuri de muncă.

Activitățile includ ateliere de dezvoltare a competențelor profesionale, cursuri de calificare acreditate, consiliere vocațională și suport psihologic, toate menite să crească șansele de angajare și autonomia beneficiarilor. Intervențiile sunt adaptate nevoilor reale ale participanților, în contextul în care o mare parte dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt neindemnizate și provin din mediul rural.

La nivel național, proiectul este implementat de trei ani în mai multe județe, înregistrând rezultate relevante: peste 140 de persoane integrate pe piața muncii și aproximativ 2.200 de beneficiari implicați în activități de consiliere și formare.

Related articles

Recent articles

spot_img
Transilvania Daily News
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.