Lucrările la noua grădiniță construită pe strada Ioan V. Socec, în cartierul Tractorul din Brașov, se apropie de finalizare, constructorul reușind să devanseze termenul de execuție cu aproximativ două luni. Potrivit reprezentanților municipalității, unitatea de învățământ ar urma să fie pregătită pentru deschiderea noului an școlar.
Investiția face parte din programul „Creșă, grădiniță, școală în fiecare cartier”, prin care Primăria Brașov urmărește extinderea infrastructurii educaționale în zonele aflate în dezvoltare. După finalizarea lucrărilor, administrația locală va începe dotarea clădirii cu mobilier și echipamentele necesare funcționării.
Noua grădiniță va avea o capacitate de 240 de locuri, organizate în 12 grupe, și va dispune de spații moderne pentru activități educaționale și recreative. Proiectul include un teren de sport exterior cu suprafață de protecție din tartan cauciucat, o grădină botanică destinată activităților educative și o grădină senzorială menită să stimuleze dezvoltarea simțurilor copiilor.
Potrivit managerului de proiect, stadiul de execuție a depășit 90%, fiind finalizate terenurile de sport și majoritatea lucrărilor interioare și exterioare. În prezent se lucrează la ultimele finisaje și la amenajarea spațiilor verzi.
Valoarea investiției este de peste 21,6 milioane de lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local. După recepția lucrărilor, municipalitatea și Inspectoratul Școlar Județean vor asigura personalul necesar pentru funcționarea unității.
