Primaria a lansat licitatia pentru operare si mentenanta
Parcul fotovoltaic de la Stupini se apropie de etapa punerii în funcțiune. În acest sens, Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru serviciile de operare și mentenanță ale centralei fotovoltaice, o etapă obligatorie pentru obținerea avizelor necesare și începerea probelor tehnice.
Conform procedurilor legale, după punerea sub tensiune, instalația va intra într-o perioadă de testare care se va desfășura pe durata unui an. La finalul acestei etape, centrala va putea fi integrată în Sistemul Energetic Național și va contribui la alimentarea cu energie electrică produsă din surse regenerabile.
În ultimii ani au fost realizate lucrările necesare pentru transportul energiei produse către stația de 110 kV și pentru conectarea la infrastructura energetică. În paralel, administrația locală finalizează documentațiile și procedurile necesare pentru punerea în funcțiune a investiției.
Municipalitatea analizează și posibilitatea realizării unui sistem de stocare a energiei, care ar permite gestionarea mai eficientă a producției și adaptarea acesteia la nevoile de consum ale orașului.
Centrala Electrică Fotovoltaică Stupini are o capacitate instalată de 19,95 MW și este compusă din 30.380 de panouri fotovoltaice și 57 de invertoare solare. Contractul de operare și mentenanță include activități de monitorizare, mentenanță preventivă și corectivă, verificări tehnice și intervenții pentru asigurarea funcționării în condiții optime a instalațiilor.
Valoarea estimată a acordului-cadru este de 3,4 milioane de lei, fără TVA.
