Opera Brașov deschide stagiunea 2026–2027 sâmbătă, 12 septembrie, cu spectacolul „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini. Reprezentația începe la ora 18:30, în Sala Operei Brașov.
Una dintre cele mai cunoscute opere comice din repertoriul internațional aduce pe scena brașoveană povestea lui Figaro, ingeniosul bărbier care îl ajută pe Contele Almaviva să cucerească inima Rosinei.
Compusă de Rossini în doar 14 zile și prezentată în premieră la Roma, în 1816, „Bărbierul din Sevilla” este una dintre capodoperele genului opera buffa. Spectacolul combină virtuozitatea vocală, ritmul alert, umorul și o poveste construită în jurul intrigilor și deghizărilor.
Din distribuție fac parte Alexandru Chiriac, în rolul Figaro, Florentina Soare, în rolul Rosina, și Liviu Iftene, în rolul Contelui Almaviva. Alături de aceștia vor evolua Marian Rește, Dan Popescu, Sonia Hazarian, Paul Tomescu, Emil Dumbravă și Dorin Iuga.
Participă Orchestra și Corul Operei Brașov, iar conducerea muzicală îi aparține maestrului Traian Ichim. Regia artistică este semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia de Rodica Garștea.
Spectacolul durează două ore și 20 de minute și include o pauză.
Biletele costă 100 de lei pentru sală și lojă și 70 de lei pentru balcon lateral. Acestea pot fi cumpărate online, prin platforma bilet.ro, sau de la casieria Operei Brașov, din strada Bisericii Române nr. 51.
În noua stagiune, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani.
