Opera Brașov programează, în această săptămână, două evenimente dedicate iubitorilor muzicii clasice: un recital de muzică franceză în foaierul instituției și spectacolul „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti.
Joi, 8 octombrie 2026, de la ora 17:00, seria „Seri muzicale în foaier” continuă cu un recital dedicat repertoriului francez.
Programul include arii și duete din „Povestirile lui Hoffmann”, „Faust”, „Sapho” și „Lakmé”, dar și lucrări semnate de Reynaldo Hahn, Erik Satie și Francis Poulenc. Seara se va încheia cu piese cunoscute din repertoriul francez, printre care „La vie en rose”.
Recitalul va fi susținut de soliștii Operei Brașov Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Aurelia Florian, Cristina Radu, Asineta Răducan, Florentina Soare și Alin Anca. La pian va acompania Simona Patriche. Biletul costă 20 de lei.
Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:30, în Sala Operei Brașov, publicul este invitat la „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, una dintre cele mai cunoscute opere comice ale repertoriului internațional.
Din distribuție fac parte Silvia Micu, Liviu Iftene, Alexandru Chiriac, Marian Rește, Sonia Hazarian și Adrian Scriminț, alături de Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.
Conducerea muzicală îi aparține maestrului Traian Ichim, iar regia artistică este semnată de Claudia Machedon.
Spectacolul durează două ore și 20 de minute și are o pauză. Biletele costă 100 de lei pentru sală și lojă și 70 de lei pentru balcon lateral.
