Primăria Brașov continuă lucrările de modernizare a Cimitirului Municipal, unde sunt amenajate o nouă sală de priveghi, cișmele, alei și sisteme de iluminat și supraveghere. O noutate este introducerea unui infochioșc interactiv pentru localizarea locurilor de veci.
Lucrările fac parte din programul de modernizare a cimitirelor Municipal și Șprenghi și sunt programate să avanseze până la sfârșitul lunii.
Noua sală de priveghi va fi realizată prin extinderea capelei și va avea o structură modulară, care va permite separarea spațiului în două săli distincte.
În paralel, sunt montate 31 de cișmele, este modernizată și extinsă rețeaua de iluminat public, iar sistemul de supraveghere video este completat cu noi camere.
Sunt în lucru și rondoul de la intrare, peluza din fața capelei, aleile de acces și rețeaua de coșuri de gunoi.
Parcela destinată persoanelor fără aparținători va fi, de asemenea, reamenajată, cu delimitarea rândurilor, pietre funerare individuale și gazon.
Un element nou îl reprezintă sistemul digital de cartografiere a locurilor de veci. Prin infochioșcurile interactive și codurile QR, aparținătorii vor putea identifica persoana înhumată și traseul până la mormânt.
Baza de date include informații despre locurile de veci, fotografii și date administrative și va putea fi accesată și online.
Modernizarea celor două cimitire municipale va continua și anul viitor, când este prevăzută și realizarea unei săli pentru pomeni în Cimitirul Municipal.
